împuta
Romanian
Verb
a împuta (third-person singular present împută, past participle împutat) 1st conjugation
- obsolete form of imputa
Conjugation
conjugation of împuta (first conjugation, no infix)
| infinitive | a împuta | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | împutând | ||||||
| past participle | împutat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | împut | împuți | împută | împutăm | împutați | împută | |
| imperfect | împutam | împutai | împuta | împutam | împutați | împutau | |
| simple perfect | împutai | împutași | împută | împutarăm | împutarăți | împutară | |
| pluperfect | împutasem | împutaseși | împutase | împutaserăm | împutaserăți | împutaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să împut | să împuți | să împute | să împutăm | să împutați | să împute | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | împută | împutați | |||||
| negative | nu împuta | nu împutați | |||||
References
- împuta in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN