învinui

Romanian

Etymology

From în- +‎ vină +‎ -ui.

Verb

a învinui (third-person singular present învinuiește, past participle învinuit) 4th conjugation

  1. to accuse

Conjugation

    conjugation of învinui (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a învinui
gerund învinuind
past participle învinuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present învinuiesc învinuiești învinuiește învinuim învinuiți învinuiesc
imperfect învinuiam învinuiai învinuia învinuiam învinuiați învinuiau
simple perfect învinuii învinuiși învinui învinuirăm învinuirăți învinuiră
pluperfect învinuisem învinuiseși învinuise învinuiserăm învinuiserăți învinuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să învinuiesc să învinuiești să învinuiască să învinuim să învinuiți să învinuiască
imperative — tu — — voi —
affirmative învinuiește învinuiți
negative nu învinui nu învinuiți
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.