clăcui

Romanian

Etymology

From clacă +‎ -ui.

Verb

a clăcui (third-person singular present clăcuiește, past participle clăcuit) 4th conjugation

  1. to perform corvee

Conjugation

    conjugation of clăcui (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a clăcui
gerund clăcuind
past participle clăcuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present clăcuiesc clăcuiești clăcuiește clăcuim clăcuiți clăcuiesc
imperfect clăcuiam clăcuiai clăcuia clăcuiam clăcuiați clăcuiau
simple perfect clăcuii clăcuiși clăcui clăcuirăm clăcuirăți clăcuiră
pluperfect clăcuisem clăcuiseși clăcuise clăcuiserăm clăcuiserăți clăcuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să clăcuiesc să clăcuiești să clăcuiască să clăcuim să clăcuiți să clăcuiască
imperative — tu — — voi —
affirmative clăcuiește clăcuiți
negative nu clăcui nu clăcuiți
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.