colima
Romanian
Etymology
Borrowed from Latin collimare.
Verb
a colima (third-person singular present colimează, past participle colimat) 1st conjugation
- to collimate
Conjugation
conjugation of colima (first conjugation, -ez- infix)
| infinitive | a colima | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | colimând | ||||||
| past participle | colimat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | colimez | colimezi | colimează | colimăm | colimați | colimează | |
| imperfect | colimam | colimai | colima | colimam | colimați | colimau | |
| simple perfect | colimai | colimași | colimă | colimarăm | colimarăți | colimară | |
| pluperfect | colimasem | colimaseși | colimase | colimaserăm | colimaserăți | colimaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să colimez | să colimezi | să colimeze | să colimăm | să colimați | să colimeze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | colimează | colimați | |||||
| negative | nu colima | nu colimați | |||||
Spanish
Verb
colima
- inflection of colimar:
- third-person singular present indicative
- second-person singular imperative