dăinui

Romanian

Etymology

Borrowed from Serbo-Croatian danovati.

Verb

a dăinui (third-person singular present dăinuie, past participle dăinuit) 4th conjugation

  1. to last

Conjugation

    conjugation of dăinui (fourth conjugation, no infix)
infinitive a dăinui
gerund dăinuind
past participle dăinuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present dăinui dăinui dăinuie dăinuim dăinuiți dăinuie
imperfect dăinuiam dăinuiai dăinuia dăinuiam dăinuiați dăinuiau
simple perfect dăinuii dăinuiși dăinui dăinuirăm dăinuirăți dăinuiră
pluperfect dăinuisem dăinuiseși dăinuise dăinuiserăm dăinuiserăți dăinuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să dăinui să dăinui să dăinuie să dăinuim să dăinuiți să dăinuie
imperative — tu — — voi —
affirmative dăinuie dăinuiți
negative nu dăinui nu dăinuiți
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.