demara

See also: Demara

Romanian

Etymology

Borrowed from French démarrer.

Verb

a demara (third-person singular present demarează, past participle demarat) 1st conjugation

  1. to start

Conjugation

    conjugation of demara (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a demara
gerund demarând
past participle demarat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present demarez demarezi demarează demarăm demarați demarează
imperfect demaram demarai demara demaram demarați demarau
simple perfect demarai demarași demară demararăm demararăți demarară
pluperfect demarasem demaraseși demarase demaraserăm demaraserăți demaraseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să demarez să demarezi să demareze să demarăm să demarați să demareze
imperative — tu — — voi —
affirmative demarează demarați
negative nu demara nu demarați
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.