hiorþ
Old Swedish
Etymology
From Old Norse hjǫrð, from Proto-Germanic *herdō.
Noun
hiorþ f
Declension
Declension of hiorþ (strong ō-stem)
| masculine | singular | plural | ||
|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | |
| nominative | hiorþ | hiorþin | hiorþar | hiorþarnar, hiorþanar |
| accusative | hiorþ | hiorþina | hiorþar | hiorþarnar, hiorþanar |
| dative | hiorþ, hiorþo | hiorþinni, hiorþinne | hiorþum, hiorþom | hiorþumin, hiorþomen |
| genitive | hiorþar | hiorþarinnar | hiorþa | hiorþanna |
Descendants
- Swedish: hjord