invocare

See also: invocaré

Italian

Etymology

From Latin invocāre.

Pronunciation

  • IPA(key): /in.voˈka.re/
  • Rhymes: -are
  • Hyphenation: in‧vo‧cà‧re

Verb

invocàre (first-person singular present invòco, first-person singular past historic invocài, past participle invocàto, auxiliary avére) (transitive)

  1. to invoke
  2. to beg for
  3. to cite (a law, etc.)

Conjugation

Anagrams

Latin

Verb

invocāre

  1. inflection of invocō:
    1. present active infinitive
    2. second-person singular present passive imperative/indicative

Romanian

Etymology

From invoca +‎ -re.

Noun

invocare f (plural invocări)

  1. invocation

Declension

Declension of invocare
singular plural
indefinite definite indefinite definite
nominative-accusative invocare invocarea invocări invocările
genitive-dative invocări invocării invocări invocărilor
vocative invocare, invocareo invocărilor

Spanish

Verb

invocare

  1. first/third-person singular future subjunctive of invocar