irrutus
Latin
Etymology
Perfect passive participle of irruō.
Participle
irrutus (feminine irruta, neuter irrutum); first/second-declension participle
- alternative form of inrutus
Declension
First/second-declension adjective.
| singular | plural | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| masculine | feminine | neuter | masculine | feminine | neuter | ||
| nominative | irrutus | irruta | irrutum | irrutī | irrutae | irruta | |
| genitive | irrutī | irrutae | irrutī | irrutōrum | irrutārum | irrutōrum | |
| dative | irrutō | irrutae | irrutō | irrutīs | |||
| accusative | irrutum | irrutam | irrutum | irrutōs | irrutās | irruta | |
| ablative | irrutō | irrutā | irrutō | irrutīs | |||
| vocative | irrute | irruta | irrutum | irrutī | irrutae | irruta | |