lecui

Romanian

Etymology

From leac +‎ -ui. First attested in c. 1630.

Verb

a lecui (third-person singular present lecuiește, past participle lecuit) 4th conjugation (regional or literary)

  1. (transitive) to cure
  2. (reflexive) to heal, recover
  3. (chiefly informal, reflexive or transitive) to correct someone’s or one’s own bad behaviour or conviction

Conjugation

    conjugation of lecui (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a lecui
gerund lecuind
past participle lecuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present lecuiesc lecuiești lecuiește lecuim lecuiți lecuiesc
imperfect lecuiam lecuiai lecuia lecuiam lecuiați lecuiau
simple perfect lecuii lecuiși lecui lecuirăm lecuirăți lecuiră
pluperfect lecuisem lecuiseși lecuise lecuiserăm lecuiserăți lecuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să lecuiesc să lecuiești să lecuiască să lecuim să lecuiți să lecuiască
imperative — tu — — voi —
affirmative lecuiește lecuiți
negative nu lecui nu lecuiți

Synonyms

Further reading

This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.