mânji

See also: manji and Manji

Romanian

Etymology 1

Noun

mânji m pl

  1. plural of mânz

Etymology 2

Possibly from Old Church Slavonic мажѫ (mažǫ), first person singular indicative present of мазати (mazati), from Proto-Slavic *màzati.

Verb

a mânji (third-person singular present mânjește, past participle mânjit) 4th conjugation

  1. to dirty, soil, sully, taint, begrime, tarnish
    Synonyms: murdări, spurca
Conjugation
    conjugation of mânji (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a mânji
gerund mânjind
past participle mânjit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present mânjesc mânjești mânjește mânjim mânjiți mânjesc
imperfect mânjeam mânjeai mânjea mânjeam mânjeați mânjeau
simple perfect mânjii mânjiși mânji mânjirăm mânjirăți mânjiră
pluperfect mânjisem mânjiseși mânjise mânjiserăm mânjiserăți mânjiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să mânjesc să mânjești să mânjească să mânjim să mânjiți să mânjească
imperative — tu — — voi —
affirmative mânjește mânjiți
negative nu mânji nu mânjiți
See also
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.