mitui

Romanian

Etymology

From mită +‎ -ui.

Verb

a mitui (third-person singular present mituiește, past participle mituit) 4th conjugation

  1. to bribe

Conjugation

    conjugation of mitui (fourth conjugation, -esc- infix)
infinitive a mitui
gerund mituind
past participle mituit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present mituiesc mituiești mituiește mituim mituiți mituiesc
imperfect mituiam mituiai mituia mituiam mituiați mituiau
simple perfect mituii mituiși mitui mituirăm mituirăți mituiră
pluperfect mituisem mituiseși mituise mituiserăm mituiserăți mituiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să mituiesc să mituiești să mituiască să mituim să mituiți să mituiască
imperative — tu — — voi —
affirmative mituiește mituiți
negative nu mitui nu mituiți
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.