spătar
Romanian
Etymology 1
Borrowed from Byzantine Greek σπάθαριος (spátharios), itself derived from Late Latin spatharius, from Latin spatha, from Ancient Greek σπάθη (spáthē).
Noun
spătar m (plural spătari)
- a kind of high nobility in the feudal Romanian principalities, also the chief of the army
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | spătar | spătarul | spătari | spătarii | |
| genitive-dative | spătar | spătarului | spătari | spătarilor | |
| vocative | spătarule | spătarilor | |||
See also
Etymology 2
Noun
spătar n (plural spătare)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | spătar | spătarul | spătare | spătarele | |
| genitive-dative | spătar | spătarului | spătare | spătarelor | |
| vocative | spătarule | spătarelor | |||