wincettan
Old English
Etymology
Pronunciation
- IPA(key): /ˈwin.ket.tɑn/, [ˈwiŋ.ket.tɑn]
Verb
wincettan
- to wink
Conjugation
Conjugation of wincettan (weak, class 1)
| infinitive | wincettan | wincettenne |
|---|---|---|
| indicative mood | present tense | past tense |
| first person singular | wincette | wincette |
| second person singular | wincetst | wincettest |
| third person singular | wincett, wincet | wincette |
| plural | wincettaþ | wincetton |
| subjunctive | present tense | past tense |
| singular | wincette | wincette |
| plural | wincetten | wincetten |
| imperative | ||
| singular | wincete | |
| plural | wincettaþ | |
| participle | present | past |
| wincettende | (ġe)winceted, (ġe)wincett, (ġe)wincet | |