aurare
Latin
Verb
aurāre
- inflection of aurō:
- present active infinitive
- second-person singular present passive imperative/indicative
Romanian
Etymology
Noun
aurare f (plural aurarări)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | aurare | aurarea | aurarări | aurarările | |
| genitive-dative | aurarări | aurarării | aurarări | aurarărilor | |
| vocative | aurare, aurareo | aurarărilor | |||
References
- aurare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN