cumir
Romanian
Etymology
Borrowed from Old Church Slavonic кумиръ (kumirŭ).
Noun
cumir m (plural cumiri)
- (obsolete) idol
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | cumir | cumirul | cumiri | cumirii | |
| genitive-dative | cumir | cumirului | cumiri | cumirilor | |
| vocative | cumirule | cumirilor | |||
References
- cumir in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN