grui
Latin
Noun
gruī
- dative singular of grūs
Romanian
Etymology 1
Inherited from Late Latin grunnium (“snout”), from Latin grunniō. Compare Aromanian grunj.
Noun
grui n (plural gruiuri or gruie)
Declension
Plural gruiuri
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | grui | gruiul | gruiuri | gruiurile | |
| genitive-dative | grui | gruiului | gruiuri | gruiurilor | |
| vocative | gruiule | gruiurilor | |||
Plural gruie
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | grui | gruiul | gruie | gruiele | |
| genitive-dative | grui | gruiului | gruie | gruielor | |
| vocative | gruiule | gruielor | |||
Derived terms
See also
Etymology 2
Inherited from Latin gruem, accusative of grūs f or m (“crane”), from *gr̥h₂ú-, from Proto-Indo-European *gerh₂- (“to cry hoarsely”).
Alternative forms
Noun
grui m (plural grui)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | grui | gruiul | grui | gruii | |
| genitive-dative | grui | gruiului | grui | gruilor | |
| vocative | gruiule | gruilor | |||
References
- “grui”, in DEX online—Dicționare ale limbii române (Dictionaries of the Romanian language) (in Romanian), 2004–2025