nobilitare
Italian
Etymology
Borrowed from Latin nōbilitāre. By surface analysis, nobile (“noble”) + -itare.
Pronunciation
- IPA(key): /no.bi.liˈta.re/
- Rhymes: -are
- Hyphenation: no‧bi‧li‧tà‧re
Verb
nobilitàre (first-person singular present nobìlito, first-person singular past historic nobilitài, past participle nobilitàto, auxiliary avére)
Conjugation
Conjugation of nobilitàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)
Related terms
Further reading
- nobilitare in Treccani.it – Vocabolario Treccani on line, Istituto dell'Enciclopedia Italiana
Anagrams
Latin
Verb
nōbilitāre
- inflection of nōbilitō:
- present active infinitive
- second-person singular present passive imperative/indicative
Romanian
Etymology
Noun
nobilitare f (plural nobilitări)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | nobilitare | nobilitarea | nobilitări | nobilitările | |
| genitive-dative | nobilitări | nobilitării | nobilitări | nobilitărilor | |
| vocative | nobilitare, nobilitareo | nobilitărilor | |||
References
- nobilitare in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN