puncta
English
Noun
puncta
- plural of punctum
Anagrams
Latin
Participle
pūncta
- inflection of pūnctus:
- nominative/vocative feminine singular
- nominative/accusative/vocative neuter plural
Participle
pūnctā
- ablative feminine singular of pūnctus
References
- “puncta”, in Charlton T. Lewis and Charles Short (1879) A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
- "puncta", in Charles du Fresne du Cange’s Glossarium Mediæ et Infimæ Latinitatis (augmented edition with additions by D. P. Carpenterius, Adelungius and others, edited by Léopold Favre, 1883–1887)
- puncta in Gaffiot, Félix (1934) Dictionnaire illustré latin-français, Hachette.
Romanian
Alternative forms
- punctua — archaic
Etymology
Borrowed from French ponctuer.
Verb
a puncta (third-person singular present punctează, past participle punctat) 1st conjugation
Conjugation
conjugation of puncta (first conjugation, -ez- infix)
infinitive | a puncta | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | punctând | ||||||
past participle | punctat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | punctez | punctezi | punctează | punctăm | punctați | punctează | |
imperfect | punctam | punctai | puncta | punctam | punctați | punctau | |
simple perfect | punctai | punctași | punctă | punctarăm | punctarăți | punctară | |
pluperfect | punctasem | punctaseși | punctase | punctaserăm | punctaserăți | punctaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să punctez | să punctezi | să puncteze | să punctăm | să punctați | să puncteze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | punctează | punctați | |||||
negative | nu puncta | nu punctați |