rident
English
Etymology
From Latin ridens, present participle of ridere (“to laugh”).
Pronunciation
- IPA(key): /ˈɹaɪdənt/
Adjective
rident (comparative more rident, superlative most rident)
- (dated) laughing
- 1863, William Makepeace Thackeray, Roundabout Papers:
- a smile so wide and steady , so exceedingly rident
Derived terms
- ridently
References
- “rident”, in Webster’s Revised Unabridged Dictionary, Springfield, Mass.: G. & C. Merriam, 1913, →OCLC.
Anagrams
French
Pronunciation
- IPA(key): /ʁid/
Verb
rident
- third-person plural present indicative/subjunctive of rider
Anagrams
Latin
Verb
rīdent
- third-person plural present active indicative of rīdeō
Romanian
Etymology
Borrowed from Italian ridente.
Adjective
rident m or n (feminine singular ridentă, masculine plural ridenți, feminine and neuter plural ridente)
- (dated) laughing
Declension
singular | plural | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
masculine | neuter | feminine | masculine | neuter | feminine | |||
nominative- accusative |
indefinite | rident | ridentă | ridenți | ridente | |||
definite | ridentul | ridenta | ridenții | ridentele | ||||
genitive- dative |
indefinite | rident | ridente | ridenți | ridente | |||
definite | ridentului | ridentei | ridenților | ridentelor |
References
- rident in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN