tiþ
Old Swedish
Etymology
From Old Norse tíð, from Proto-Germanic *tīdiz.
Noun
tīþ f
Declension
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | |
| nominative | tīþ | tīþin | tīþi(r), -e(r) | tīþina(r), tīþena(r) |
| accusative | tīþ | tīþina, -ena | tīþi(r), -e(r) | tīþina(r), tīþena(r) |
| dative | tīþ | tīþinni, -inne | tīþum, -om | tīþumin, -omen |
| genitive | tīþa(r) | tīþinna(r) | tīþa | tīþanna |