vioară
Romanian
Pronunciation
- IPA(key): [viˈo̯a.ɾə]
Etymology 1
Noun
vioară f (plural vioare)
Declension
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | vioară | vioara | vioare | vioarele | |
| genitive-dative | vioare | vioarei | vioare | vioarelor | |
| vocative | vioară, vioaro | vioarelor | |||
Derived terms
Etymology 2
Probably from Italian viola, but uncertain since the shift of l to r usually indicates a Latin source. The r may have come by analogy with vior (cf. înviora) < viu. Cf. also Old Occitan viola (Occitan viula), Spanish vihuela, French vielle.
Noun
vioară f (plural viori or vioare)
Declension
With plural viori
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | vioară | vioara | viori | viorile | |
| genitive-dative | viori | viorii | viori | viorilor | |
| vocative | vioară, vioaro | viorilor | |||
With plural vioare
| singular | plural | ||||
|---|---|---|---|---|---|
| indefinite | definite | indefinite | definite | ||
| nominative-accusative | vioară | vioara | vioare | vioarele | |
| genitive-dative | vioare | vioarei | vioare | vioarelor | |
| vocative | vioară, vioaro | vioarelor | |||
Etymology 3
Inherited from Vulgar Latin root *vīvula, from Latin vīvus.
Adjective
vioară f (feminine only, plural vioare)
Declension
| singular | plural | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| masculine | neuter | feminine | masculine | neuter | feminine | |||
| nominative- accusative |
indefinite | — | vioară | — | vioare | |||
| definite | — | vioara | — | vioarele | ||||
| genitive- dative |
indefinite | — | vioare | — | vioare | |||
| definite | — | vioarei | — | vioarelor | ||||