îi merge gura

Romanian

Etymology

Literally, for one’s mouth to go.

Verb

a îi merge gura (third-person singular present îi merge gura, past participle i-a mers gura, third-person subjunctive îi meargă gura) 3rd conjugation

  1. (informal) to run one's mouth (talk a lot) [with dative possessive]
    • 1972, Marin Preda, chapter 12, in Marele singuratic [The great loner], Bucharest: Cartea Românească:
      Mi-aduc aminte că nea Matei, un prieten al lui tata, avea o muiere... Uite-așa îi mergea gura când veneau și pe la bărbatul ei în casă oameni.
      I recall old man Matei, a friend of dad’s, had a woman… She would run her mouth just like that when people would come over to her husband’s house.

Usage notes

Often paired with suggestive similes:

  • a îi merge gura ca o moară stricată (literally for one’s mouth to go like a broken mill)
  • a îi merge gura ca melița (literally for one’s mouth to go like a grinder)
  • a îi merge gura ca pupăza (literally for one’s mouth to go like a hoopoe)

Synonyms

  • da din gură

Further reading