sfârcui

Romanian

Etymology

From sfârc +‎ -ui.

Verb

a sfârcui (third-person singular present sfârcuie, past participle sfârcuit) 4th conjugation

  1. to whip
    Synonyms: biciui, șfichiui

Conjugation

    conjugation of sfârcui (fourth conjugation, no infix)
infinitive a sfârcui
gerund sfârcuind
past participle sfârcuit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present sfârcui sfârcui sfârcuie sfârcuim sfârcuiți sfârcuie
imperfect sfârcuiam sfârcuiai sfârcuia sfârcuiam sfârcuiați sfârcuiau
simple perfect sfârcuii sfârcuiși sfârcui sfârcuirăm sfârcuirăți sfârcuiră
pluperfect sfârcuisem sfârcuiseși sfârcuise sfârcuiserăm sfârcuiserăți sfârcuiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să sfârcui să sfârcui să sfârcuie să sfârcuim să sfârcuiți să sfârcuie
imperative — tu — — voi —
affirmative sfârcuie sfârcuiți
negative nu sfârcui nu sfârcuiți
This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.