învinge

See also: invinge

Romanian

Alternative forms

Etymology

From în- + vince (now archaic), from Latin vincere. Replacement of /t͡ʃe/ with /d͡ʒe/ likely by analogy with other verbs, like încinge, înfrânge, împinge, etc.

Pronunciation

  • IPA(key): /ɨnˈvind͡ʒe/
  • Audio:(file)

Verb

a învinge (third-person singular present învinge, past participle învins, third-person subjunctive învingă) 3rd conjugation

  1. (transitive) to win (against an opponent)
  2. (transitive) to beat, defeat, vanquish

Conjugation

    conjugation of învinge (third conjugation, past participle in -s)
infinitive a învinge
gerund învingând
past participle învins
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present înving învingi învinge învingem învingeți înving
imperfect învingeam învingeai învingea învingeam învingeați învingeau
simple perfect învinsei învinseși învinse învinserăm învinserăți învinseră
pluperfect învinsesem învinseseși învinsese învinseserăm învinseserăți învinseseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să înving să învingi să învingă să învingem să învingeți să învingă
imperative — tu — — voi —
affirmative învinge învingeți
negative nu învinge nu învingeți

Derived terms

See also

References

This article is issued from Wiktionary. The text is available under Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 unless otherwise noted. Additional terms may apply for the media files.